Coaching: ce este, cum te ajută, când e util

Postat de Floriana Boldojar on 7/20/20 5:31 PM

 

Deși este una dintre profesiile cu cea mai rapidă creștere în ultimii ani, există multă confuzie și mister legat de coaching. În articolul de mai jos, clarificăm câteva aspecte despre acest proces de dezvoltare.

slide-coach-1

 

Ce este coaching-ul?

 

“Coaching-ul este un parteneriat cu clienții într-un proces creativ de provocare a conștientizării care îi inspiră să-și pună în valoare, la cel mai înalt nivel, potențialul personal și profesional." - definiție dată de International Coaching Federation, organizația care stabilește standardele acestei profesii la nivel mondial.

Istoric, numele și inspirația pentru business coaching și life coaching sunt luate din sport. Ideea comună între un antrenament sportiv și coaching este antrenamentul pentru performanță. Diferența este că, în coaching, performanța poate fi legată de orice domeniu: carieră, business, relații, familie, sănătate etc. 

Coaching-ul este un proces de dezvoltare orientat spre soluții și rezultate, sub forma unui parteneriat între tine și un coach acreditat cu care vei avea întâlniri unu-la-unu. Un coach nu-ți va spune ce și cum să faci, ci îți va pune întrebările potrivite prin care vei descoperi și implementa propriile tale soluții la provocările pe care le ai. 

Fix acest lucru este transformațional - în loc să descoperi informații scrise și trăite de alții, îți dai singur seama de resursele tale interioare, de blocajele personale, de ceea ce ai nevoie să schimbi în cum gândești și acționezi.

 

Ce nu este coaching-ul? Diferențe și clarificări.

 

În aria învățării pentru adulți și a dezvoltării personale, există mai multe procese care implică conectarea cu un expert. Iar mintea umană are tendința să facă asocieri și comparații. De aici apar și confuzii sau neclarități legate de coaching în relație cu alte procese de dezvoltare.

Pentru a avea așteptări corecte și pentru a beneficia la maxim de rezultatele procesului de coaching, este important să cunoști de la început care sunt și care nu sunt rolurile unui coach.

  1. Un coach nu este un psihoterapeut. Terapeutul te ajută să identifici blocaje psihologice și emoționale, explorând mai ales experiențele traumatice din trecut.
  2. Un coach nu este mentor. Mentorul este un expert care îți împărtășește din cunoștințele acumulate de-a lungul parcursului său, îți dă sfaturi și exemple. 
  3. Un coach nu este trainer. Trainerul îți transmite cunoștințe, în mod practic și teoretic, cu scopul de a-ți dezvolta noi abilități - de obicei în grupuri mai mari.
  4. Un coach nu este consultant. Consultantul este un specialist cu rolul de a analiza o situație dată, de a interveni punctual cu soluții și expertiză.

bicicleta

De exemplu, într-o explicație mai simplificată a diferenței dintre ele, dacă ar fi să vrei să înveți să mergi cu bicicleta:

  • Psihoterapeutul te ajută să afli trauma care stă la baza fricii tale de bicicletă.
  • Mentorul îți povestește cum a reușit el să meargă pe bicicletă.
  • Trainerul te pune să exersezi pe o bicicletă staționară.
  • Consultantul îți dă un raport despre cum poți merge cel mai eficient pe bicicletă.
  • Coach-ul face împreună cu tine un plan pentru a învăța să mergi pe bicicletă și se asigură că te ții de el.

 

Când este util coaching-ul?

 

“Adevărata călătorie constă nu în a căuta noi peisaje, ci în a privi cu alţi ochi.”  - Marcel Proust

Situațiile în care coaching-ul îți poate veni în ajutor sunt foarte multe. Câteva dintre cele mai întâlnite exemple ar fi:

  • Vrei să-ți (re)definești obiectivele;
  • Vrei să fii performant și să ai succes, dar din anumite motive nu reușești încă;
  • Îți dorești să faci schimbări pozitive în stilul tău de viață;
  • Coordonezi o echipă sau un proiect și vrei să fii un lider mai bun;
  • Îți găsești mai greu motivația de a merge la birou și de a face lucrurile cu zâmbetul pe buze;
  • Ai de luat o decizie importantă sau dificilă;
  • Vrei să-ți crești încrederea în tine și să te apreciezi mai mult;
  • Vrei să-ți îmbunătățești relațiile cu ceilalți și abilitățile de comunicare;
  • Te temi de eșec sau că-ți vei dezamăgi colegii/șeful;
  • Vrei să faci o schimbare în carieră și nu știi de unde să o apuci;
  • Ai de rezolvat o problemă personală sau organizațională;
  • Vrei să atingi mai ușor și pe un drum mai scurt un obiectiv personal sau profesional.

Lista poate continua cu situațiile tale specifice. Coaching-ul este un instrument personalizat de dezvoltare, iar valoarea conversației cu un coach nu stă în transmiterea de cunoștințe despre un anumit subiect, ci în puterea întrebărilor și a oglindirii. Astfel, poți apela la un coach pentru a obține orice îți dorești, prin propriile tale puteri.

Ce este important de menționat este că, pentru a beneficia cu adevărat de coaching, este necesar să-ți dorești să te dezvolți, să fii deschis să descoperi lucruri noi la tine și dornic să faci transformări pozitive. Ceea ce ne duce la:

 

Când este momentul să faci coaching?

 

Nu toată lumea este pregătită sau în momentul potrivit pentru un astfel de proces. Coaching-ul este pentru acele persoane care sunt gata să facă în mod real o schimbare în viața lor și care lucrează în acest sens. 

De exemplu, câteva lucruri care îți indică dacă ești pregătit pentru coaching sunt:

  • Îți dorești să faci schimbări pozitive la tine și în viața ta, ai o idee cât de cât clară despre ceea ce îți dorești (un coach te poate ajuta și cu identificarea obiectivelor, desigur);
  • Simți că poți fi deschis și direct cu coach-ul tău, că poți fi sincer cu tine însuți (coaching-ul este un proces 100% confidențial, însă necesită deschiderea ta personală);
  • Ești dispus să faci pașii pe care ți-i propui între sesiunile de coaching și să lucrezi în acest sens cu tine, pentru a maximiza experiența;
  • Ai timp și energie să te prezinți la sesiunile de coaching;
  • Vezi valoarea pe termen lung a unei astfel de investiții financiare, pentru calitatea vieții tale (și ai resurse financiare suficiente pentru a le investi în dezvoltarea ta prin acest proces);
  • Ai puterea să spui coach-ului tău ce ai nevoie și să-i menționezi când simți că anumite abordări nu te ajută;
  • Ai disponibilitatea și deschiderea de a găsi și experimenta căi noi de a face lucrurile, noi concepte și idei.

Nu este necesar să răspunzi cu un DA puternic la toate cele de mai sus, dar cu cât aceste afirmații sunt mai apropiate de starea ta din prezent, cu atât ești mai pregătit pentru coaching și vei beneficia mai mult de acest proces.

 

coach

 

Cum este un coach bun?

 

Probabil sunt multe persoane despre care auzi în jurul tău că au devenit sau sunt coachi. Ar fi și logic să te întrebi cum te poți asigura că este un proces de calitate și că dai de un coach bun. Într-adevăr, atunci când coaching-ul nu este făcut bine, poate avea și efecte negative.

De exemplu, abordările iresponsabile din psihoterapie aplicate în coaching pot deschide traume din trecut pe care acel “coach” nu va ști să le gestioneze. Sfaturile și recomandările de asemenea pot să nu ți se potrivească și să te ducă în direcții nepotrivite ție. Judecata făcută de un “coach” despre clienți sau tendința de a conduce discuția într-un anumit punct pot să scadă stima de sine a clientului. 

Un coach bun este un catalizator al transformării tale personale. Un coach bun te ajută să înveți, să te dezvolți - nu te învață el lucruri sau idei.

Un coach bun nu dă sfaturi pentru că înțelege despre el că: ”indiferent de ce sfat ți-aș da eu, nu îți cunosc trecutul, personalitatea, resursele - nu am destulă înțelepciune încât să-ți dau sfaturi potrivite.” Un coach bun știe că ai nevoie să-ți găsești propriile răspunsuri - acestea sunt cele mai bune răspunsuri, pentru că tu ești propriul tău expert și singurul capabil să deciđă cum vrei să te transformi.

Adevărata înţelepciune constă în a realiza că nu ştii nimic.” - Socrate

Un coach bun este umil, matur, te ascultă activ și fără să te judece. În fiecare sesiune de coaching, are 100% atenție pentru tine, nu este preocupat de propriile provocări și nu vorbește despre ele. Este acolo pentru tine.

Un coach bun îți pune întrebări care te fac să gândești. O întrebare bună vine la momentul potrivit și te ajută mai târziu. Este o întrebare la care nu te-ai gândit niciodată sau pe care nimeni nu ți-a pus-o în acest mod și care ajunge direct în centrul problemei. Numai cu întrebări bune vei găsi soluții bune.

Poți găsi un coach potrivit pentru tine din recomandările altora (prieteni, recenzii, oameni avizați), citind ce scrie și ce publică online. Pe Avocado, platforma care intermediază sesiuni online cu specialiști, inclusiv coachi, vei primi recomandări personalizate din care vei putea alege coach-ul potrivit pentru tine.

 

Coaching online, de oriunde

 

Pe platforma Avocado, avem peste 50 de coachi disponibili în prezent. Toți colaboratorii noștri au experiență de viață și de business și sunt facilitatori instruiți, capabili să te sprijine într-o călătorie de autodezvoltare adaptată nevoilor tale actuale. Îți recomandăm coachi în funcție de provocările, preferințele și stilul tău.

Noi ne dorim să facem acest serviciu cât mai accesibil, de oriunde și cu costuri mai puțin piperate. Poți achiziționa o singură ședință, pentru a descoperi cum te poate ajuta o sesiune de coaching, sau poți alege pachete lunare cu 4 ședințe care vor aduce impactul dorit. 

După ce alegi varianta preferată, vei completa un chestionar care îți va da un “Strengths Report” pentru a te cunoaște mai bine și care ne va ajuta și pe noi să-ți recomandăm 3 coachi care să ți se potrivească. Ne propunem să-ți ușurăm deciziile prin recomandări personalizate iar, dacă vei avea nevoie de alte recomandări, le poți cere și accesa cu ușurință.

Apoi, totul se desfășoară foarte simplu: îți programezi sesiunile în calendarul din contul tău Avocado și te bucuri de sesiunile cu coach-ul tău din confortul casei tale, de la birou sau de unde preferi (și ai internet). :) 

Coaching @ Avocado.red

 

Topics: Coaching

New Call-to-action