Eșecul este mama succesului? Cum să nu renunți la visurile tale

Postat de Delia Matyus on 8/7/20 5:34 PM

 

O dată cu creșterea culturii antreprenoriale la nivel mondial, cu apariția aborđărilor “agile” de lucru și cu accentul pus pe inovație, afirmațiile care te încurajează să eșuezi des au devenit mantre în lumea de business și a dezvoltării personale. Ni se spune că ar trebui să îmbrățișăm eșecul, nu să ne temem de el.

Deși este foarte adevărată această perspectivă, nu este neapărat utilă în momentul în care trăiești un eșec, cu mixul greu de emoții și gânduri obsesive care de obicei îl însoțesc.

Fiecare dintre noi gestionează eșecul în mod diferit. Unii sunt capabili să treacă rapid mai departe, alții se simt copleșiți și se pot bloca timp de zile sau săptămâni. Unii cred că gestionează eșecul bine, dar mai târziu descoperă că l-au tratat superficial, încercând să se convingă pe ei și pe alții că n-au fost afectați.

Știm cât de frustrant este să-ți dorești să realizezi ceva, dar să simți că nu-ți iese, din factori externi ție sau din blocaje interioare. În astfel de momente, îți propunem câteva modalități pentru a-ți recăpăta încrederea în tine și entuziasmul. Conform unui proverb antic chinezesc, “eșecul este mama succesului”. Noi chiar credem în asta.

Articol_esec_succes

Am cules patru sfaturi utile pentru a face din eșec un profesor și pentru a-l gestiona cu zâmbetul pe buze.

1. Nu lăsa eșecul să te domine

Toți ne confruntăm cu diferite lupte în viață, însă cheia este să nu lăsăm aceste lupte să ne definească. Doar pentru că ai experimentat un eșec, nu trebuie să simți sentimentul de rușine, fiindcă acesta poate fi dăunător, iar luptele te vor consuma cu ușurință, dacă le lași. Dacă te îngrijorezi cum te văd cei din jur, ei bine, îți amintim că în general oamenilor nu le pasă așa de mult ce fac alții, ci se concentrează pe propria viață.

Rușinea și regretul că nu ți-a ieșit ceva sau ai greșit, dacă le cultivi prea mult în mintea ta, îți pot crea impresia că nu ești capabil și că nu poți avea succes. În schimb, gândește-te întotdeauna cât de aproape ai ajuns în atingerea obiectivelor tale, concentrează-te pe partea pozitivă și pe ce ai învățat. Fiecare eșec trăit te face un om mai bun.

2. Reacționează înțelept și învață din greșeli

Toată lumea face greșeli - și uneori poate fi greu să le recunoaștem. Dar chiar nu contează eșecul în sine. Ceea ce contează este modul în care te descurci după ce acesta s-a întâmplat. Poți trece la planul următor sau poți renunța.

Noi te sfătuim să vezi ce lecții personale ți-a adus eșecul și să o iei de la capăt pe o altă cale, deoarece, la urma urmei, eșecul este doar o oportunitate de a începe mai inteligent decât ai făcut anterior. Este o șansă de a învăța și analiza propriile decizii. Poți chiar să vorbești deschis despre luptele tale cu oamenii care mizează pe tine, pentru a te ajuta să progresezi.

3. Acceptă eșecul și ia-o de la capăt. Altfel.

Poate fi foarte greu să accepți eșecul - poate declanșa în tine vechi îndoieli despre capacitățile tale și cum te vezi tu, îți poate scădea încrederea în tine. Însă este mai util și te poți ridica mai repede după un eșec atunci când nu eviți să-l recunoști și observi.
E greu. Acceptarea eșecului necesită curaj pentru că înseamnă să fii vulnerabil. Dar dacă sari peste acest pas, nu vei obține nicio valoare din proces. Ba mai rău, s-ar putea să-ți fie mai frică de eșec data viitoare.

Nu vei fi rănit din cauza eșecului dacă îl poți admite și îl poți considera drept feedback pentru ceea ce ai atins până în acel punct. Așadar, acceptă-l, folosește-l ca bloc de construcții și urmează-ți drumul în continuare. Astfel poți să o iei mereu de la capăt și să te bucuri de viață.

4. Cultivă-ți o atitudine pozitivă despre eșec

Cel mai mare obstacol în calea succesului este frica de eșec, care limitează oamenii să rămână în zona lor de confort. Problema cu frica de eșec nu este de fapt eșecul în sine, care, dacă este tratat corect ne poate face mai puternici și mai hotărâți, ci mai degrabă frica care ne oprește să luăm măsuri și ne încurajează să îmbrățișăm familiaritatea zonei noastre de confort.

Din ce în ce mai mulți experți și cercetători descoperă și vorbesc despre puterea gândurilor. Prin afirmațiile pe care ți le spui în minte, îți construiești viața.

Întotdeauna ajută să privești latura pozitivă a lucrurilor, așa cum a făcut-o și Thomas Edison. Acesta a eșuat de mai multe mii (!) de ori până când a ajuns la inventarea becului. Atitudinea lui a fost ideală, susținând:

          „Nu am eșuat. Tocmai am găsit 10.000 de moduri care nu vor funcționa.”

Cu siguranță ai auzit și de Walt Disney, și chiar dacă nu ai prea multe informații despre cariera acestuia, sunt multe personaje create de el, pe care le cunoști și ți-au colorat copilăria (probabil chiar până în prezent). Ei bine, Walt Disney a crezut în visele sale. Și a făcut o alegere bună, nerenunțând la acestea, când un editor de ziar l-a concediat spunând că nu are imaginație și idei bune.

          „Dacă poți visa, atunci poți face. Amintește-ți întotdeauna că totul a început cu un șoarece”. (Walt Disney)

Sperăm că aceste idei te vor ghida spre un viitor cu mai mult succes, dar și eșecuri care nu te vor mai lua prin surprindere, ci te vor încânta prin transformările personale pe care ți le aduc. Important este să continui să ai încredere în tine și să nu renunți. Astfel vei progresa și te vei bucura de viață.

Și dacă simți că ai nevoie de ajutor în dezvoltarea ta, poți apela oricând și de oriunde la un coach personal pe Avocado.red. Acesta te va îndruma spre varianta ta mai bună, în atingerea obiectivelor personale și profesionale de care ai TU cea mai mare nevoie.

Topics: Coaching

New Call-to-action